Corpurile de iluminat exterior în formă de tub trăiesc din geometrie, nu din ornament. Un cilindru de aluminiu eloxat sau vopsit în câmp electrostatic, lumina iese pe unul sau pe ambele capete deschise, fără abajur și fără difuzie. E o formă cu care se pot face multe lucruri bune și cu care se greșește repede, pentru că un tub nu iartă un unghi prost ales.
Sub aceeași formă stau patru unelte diferite: aplica de fațadă care luminează doar în jos sau în sus și în jos, corpul aplicat sub tavanul unei terase acoperite, stâlpul de grădină de aproximativ 45–80 cm și lampa suspendată deasupra intrării. Se cumpără la fel și fac lucruri complet diferite. Aplica desenează lumină pe perete, stâlpul luminează pavajul de la picioare, corpul de tavan dă lumină uniformă sub acoperiș. Cele mai multe nemulțumiri vin din alegerea piesei greșite dintre acestea patru.
Aceste corpuri au rareori flux mare și nici nu au nevoie, pentru că efectul vine din cât de strâns e adunată lumina. Un con îngust de 10–24° trage o dâră lungă și clară pe o fațadă înaltă. Unul larg, de 35–60°, face o solzire mai scurtă și mai moale și merge jos, lângă ușă sau pe coama unui zid. Distanța față de perete schimbă rezultatul la fel de mult ca optica: aproape, lumina atinge tencuiala razant și îi arată textura, mai departe o aplatizează. Aplicele sus-jos se așază la o distanță apropiată de înălțimea de montaj, ca să nu se contopească conurile și nici să nu rămână goluri între ele.
Capătul deschis al unui cilindru este în același timp capcană de apă și sursă de orbire. Sub o streașină adâncă ajunge IP44. Pe un perete expus și pe stâlp se ia IP65, cu garnitură sub talpă și cu o scurgere care chiar funcționează — apa care intră în tub trebuie să aibă pe unde ieși. Presetupa se pune în spate, nu în fața corpului. Iar un detaliu decide confortul: LED-ul sau becul retras adânc în tub, nu la nivel cu marginea. Asta desparte un corp pe lângă care poți trece de un proiector care bate direct în ochi.
La stâlpi apare o valoare pe care aproape nimeni nu o cere la cumpărare: rezistența la impact. Pe o alee liniștită din grădină ajunge IK07. Lângă poartă, lângă intrarea mașinii și acolo unde umblă mașina de tuns iarba, se caută IK08 sau mai mult și un corp turnat, nu din tablă subțire. Corpul îngropat într-o suprafață pe care se calcă sau se circulă trebuie să aibă sarcina admisă declarată; fără cifra aceea nu are ce căuta sub roata unei mașini, oricât de solid ar arăta.
Tubul cu dulie GU10 permite schimbarea unghiului ulterior, doar înlocuind becul, ceea ce ajută pe o fațadă cu care încă experimentați. Varianta cu LED integrat se etanșează mai bine și ajunge des la o clasă IP mai mare, dar fixează distribuția luminii definitiv. În ambele cazuri alegeți 2700–3000 K; 4000 K arată pe o casă de familie ca iluminatul unei parcări și atrage mai multe insecte. Dacă fereastra vecinului dă spre fațadă, varianta care luminează exclusiv în jos este soluția pașnică, fiindcă nu trimite lumină peste orizontală.
Aluminiul vopsit în câmp electrostatic este standardul: ușor, cere puțin, sensibil doar la zgârieturi în strat, care merită reparate înainte să apară înfloriri albe. Inoxul arată bine, însă pe litoral și lângă drumurile împrăștiate cu sare iarna, calitatea 304 face puncte de rugină după două-trei sezoane; acolo are sens doar 316. Șuruburile să fie mereu din inox, chiar și la un corp de aluminiu, altfel ele corodează primele.
Nu. Luminează peretele și o fâșie îngustă lângă el. Pentru suprafață aveți nevoie de stâlpi sau de corpuri îngropate.
Numai în jos, dacă vă interesează liniștea vecinilor și cerul întunecat. Sus-jos arată mai spectaculos, dar dublează partea de lumină trimisă în sus.
Există, mai ales în sistemele de grădină de joasă tensiune. Sursa de alimentare trebuie însă să stea într-un loc cu grad de protecție potrivit. Instalațiile fixe de 230 V se racordează de un electrician autorizat ANRE.
Dacă vă trebuie un corp cu alt caracter, parcurgeți întreaga ofertă de iluminat exterior.
